Internaționale

Acord între SUA și Iran după luni de conflict: primele măsuri intră imediat în vigoare

Președinții Donald Trump și Massoud Pezeshkian au semnat miercuri seară, de la distanță, un memorandum de înțelegere care marchează primul pas către încetarea conflictului dintre Statele Unite și Iran. Documentul prevede redeschiderea imediată a Strâmtorii Ormuz și lansarea unor negocieri privind programul nuclear iranian, în schimbul unei eventuale relaxări a sancțiunilor internaționale impuse Teheranului.

Acordul vine după mai multe zile de negocieri intense și are ca scop oprirea confruntărilor izbucnite la sfârșitul lunii februarie. Potrivit informațiilor furnizate de părțile implicate, conflictul a provocat mii de victime și a amplificat tensiunile în întregul Orient Mijlociu.

Deși ceremonia oficială urma să aibă loc la Geneva, documentul a fost semnat separat de cei doi lideri. Donald Trump a parafat memorandumului în timpul vizitei sale în Franța, în timp ce președintele iranian Massoud Pezeshkian a semnat documentul la Teheran.

„Tocmai am semnat acordul”, le-a spus Trump jurnaliștilor la finalul unei reuniuni desfășurate la Versailles. Imagini distribuite ulterior pe rețelele sociale îl arată pe liderul american semnând documentul în prezența președintelui francez Emmanuel Macron.

Memorandumul stabilește încetarea imediată a ostilităților și include măsuri privind situația de securitate din Liban. Totodată, documentul deschide calea unor negocieri privind reducerea stocurilor de uraniu îmbogățit deținute de Iran și posibila ridicare a unor sancțiuni economice.

Cu toate acestea, liderul de la Casa Albă a insistat că înțelegerea reprezintă doar un acord preliminar. Trump a avertizat că Statele Unite sunt pregătite să reacționeze militar dacă Iranul nu va respecta condițiile asumate prin memorandum.

La rândul său, Emmanuel Macron a descris semnarea documentului drept un pas important către stabilizarea regiunii și restabilirea fluxurilor comerciale prin Strâmtoarea Ormuz, una dintre cele mai importante rute maritime pentru transportul petrolului la nivel mondial.

Confirmarea oficială a venit și din partea Teheranului. Purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Esmail Baghaei, a anunțat că președintele Massoud Pezeshkian a semnat documentul în numele Republicii Islamice.

Un rol esențial în procesul de mediere l-a avut premierul pakistanez Shehbaz Sharif, care a declarat că redeschiderea Strâmtorii Ormuz va avea loc imediat, iar restricțiile impuse porturilor iraniene vor fi eliminate fără întârziere.

Piețele au reacționat rapid la anunțul acordului. Cotațiile petrolului au continuat să scadă pe fondul așteptărilor privind reluarea normală a traficului maritim și reducerea riscurilor geopolitice din regiune. Petrolul WTI a pierdut aproape 3%, iar Brent a înregistrat un recul de peste 2%.

În Iran, oficialii au prezentat acordul ca pe o victorie diplomatică. Mohammad Bagher Ghalibaf, președintele Parlamentului și coordonator al echipei de negociere, a susținut că înțelegerea demonstrează eșecul presiunilor exercitate de Washington asupra Teheranului și confirmă rezistența Republicii Islamice în fața sancțiunilor și amenințărilor externe.

Articole recente

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button